Surse din cadrul luptei anti-teroriste au confirmat că la 25 mai, CIA ar fi avertizat Spania că Statul Islamic a planificat «atacuri teroriste asupra unor obiective turistice aglomerate din Barcelona, în special La Rambla”, informează El Pais.
Conform sursei citate, această avertizare a fost transmisă în aceeași zi poliției catalane (Mossos d’Esquadra), organism responsabil cu lupta împotriva terorismului și securității cetățenilor. Cu toate acestea, guvernul catalan a negat primirea acestei avertizări.
«Statul Islamic din Irak și Ash Sham (ISIS) intenționează să efectueze atacuri teroriste în timpul verii, împotriva unor zone turistice aglomerate din Barcelona – Spania, în mod special La Rambla», se arăta în nota informativă.
Sursele insistă ca documentul a fost transmis de către serviciile de informații americane, Centrului Național de Informații (CNI), Corpului Național al Poliției, Gărzii Civile și Centrului de Informații împotriva Terorismului și Criminalității Organizate (CITCO), la 25 mai 2017. Imediat după primirea avertismentului, acesta a fost trimis de Poliția Națională șefului de informații al Mossos d’Esquadra, Manel Castellví.
Fără îndoială, în conținutul avertismentului nu erau numere de telefon, identități sau orice alt indicu care ar fi putut duce la prinderea atacatorilor. De fapt, agenția americană care a făcut notificarea insista asupra faptului că era o avertizare care ”are doar scopuri de informare».
«Această avertizare este furnizată numai în scopuri de informare, într-un efort de a dezvolta potențiale indicii de investigație. Nu poate fi folosită în nici un fel care expun sau compromit sursele sau metodele de informații. Nu poate fi utilizată în proceduri judiciare străine sau interne, nici în alte scopuri legale, judiciare sau administrative”.
Este clar că acest mesaj era pentru ca autoritățile spaniole să poată lua măsuri preventive pentru siguranța cetățenilor. Era specificată perioada corectă a unui posibil atac (vara) și, de asemenea, locul (La Rambla).
Cu toate acestea, purtătorul de cuvânt al Guvernului Cataloniei, Jordi Turull, a negat cu vehemență că CIA a avertizat Mossos d’Esquadra despre un posibil atac pe La Rambla și a spus că ministrul de interne, Joaquim Forn, va face o declarație în cel mai scurt timp, după ce va afla toate detaliile.
Atât președintele Guvernului catalan, Carles Puigdemont, cât și Joaquim Forn au negat că ar fi avut informații cu privire la pregătirea unui posibil atac jihadist în Catalonia sau că au primit vreun avertisment din partea CIA.
De asemenea, comisarul șef al Mossos d’Esquadra, Josep Lluis Trapero, a declarat într-un interviu la un post de radio catalan, că totul este o mincună, ”Statele Unite nu au avertizat nimic”.
Dublul atentat terorist, comis la Barcelona și Cambrils în 17 și 18 august și revendicat de organizația Statul Islamic (SI), s-a soldat cu 16 morți și 125 de răniți, dintre care cinci sunt în continuare în stare critică.
Más historias
GUVERNUL SPANIOL A APROBAT LEGISLAȚIA PRIN CARE ANGAJAȚII LA DOMICILIU VOR AVEA DREPTUL LA ȘOMAJ
GARDA CIVILĂ SPANIOLĂ INVESTIGHEAZĂ CAZUL MORȚII UNEI FEMEI ȘI AL SINUCIDERII PRESUPUSULUI ASASIN AL ACESTEIA, UN BĂRBAT DE NAȚIONALITATE ROMÂNĂ
ACTUALIZAREA CONDIȚIILOR DE CĂLĂTORIE ÎNTRE ROMÂNIA ȘI SPANIA