8 diciembre 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

CHINA ÎNCEARCĂ SĂ SALVEZE VOLKSWAGEN

China și Germania au semnat joi un acord cadru privind cooperarea strategică între Volkswagen AG și Banca industrială și comercială a Chinei (ICBC), în cadrul unei ceremonii la care au participat cancelarul Angela Merkel și premierul chinez Premier Li Keqiang. ICBC este cel mai mare creditor din China, în timp ce Volkswagen este cea mai bine vândută mașină din China.

Premierul Li Keqiang a declarat joi că China și Europa ar trebui să realizeze cât mai repede un studiu de fezabilitate privind începerea de negocieri pentru încheierea unui acord de liber-schimb. El a precizat că China ar putea fi o piață uriașă pentru Europa, precizând că țara sa are de învățat de la industria germană.

La rândul ei, Angela Merkel a anunțat că va sprijini încheierea «foarte rapidă» a tratatului de investiții UE-China, care ar deschide calea pentru realizarea unui studiu de fezabilitate privind declanșarea de negocieri asupra unui acord de liber schimb.

sursa: agerpres