19 abril 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

BOGDAN STANOEVICI DEMIS DIN POSTUL DE SECRETAR DE STAT AL MINISTERULUI CULTURII

Actorul Bogdan Stanoevici a fost demis din funcţia de secretar de stat al Ministerului Culturii. Contactat de Mediafax, acesta a declarat că a aflat despre demitere de la un şofer al instituţiei, exprimându-şi totodată dezamăgirea faţă de acţiunea ministrului Vlad Alexandrescu.

«Eu am aflat de la şofer, pe 30 decembrie, venind la birou. Nu am avut nicio discuţie cu ministrul. Cumva, mă aşteptam să se întâmple asta, deşi eu nu fac parte din niciun partid», a declarat Bogdan Stanoevici.

«Eram tehnocrat înainte să vină tehnocraţii», a mai spus Bogdan Stanoevici, precizând că este deranjat de modul în care s-au desfăşurat lucrurile. «Am fost extrem de dezamăgit. Nu ştiu unde este transparenţa despre care se tot vorbeşte acum în minister», a menţionat Stanoevici.

Decizia privind eliberarea lui Bogdan Stanoevici din funcţia de secretar de stat la Ministerul Culturii a fost semnată de premierul Dacian Cioloş şi a fost publicată, pe 29 decembrie, în Monitorul Oficial.

Bogdan Stanoevici a fost secretar de stat al Ministerului Culturii începând din ianuarie 2015, când a fost numit în această funcţie printr-o decizie luată de premierul de la momentul respectiv, Victor Ponta. Înainte de a ocupa această funcţie, Stanoevici a fost ministru delegat pentru Românii de Pretutindeni. Demisia sa a fost cerută la momentul respectiv din cauza problemelor cu care s-a confruntat diaspora în a-şi exercita votul la alegerile prezidenţiale.

Bogdan Stanoevici este de profesie actor, fiind cunoscut pentru roluri precum cele din filmele «Sania albastră», de Ioan Cărmăzan, «Noi, cei din linia întâi», de Sergiu Nicolaescu, «Tertium non datur», de Lucian Pintilie, şi «Cel ales», de Cristian Comeagă. Cu câteva luni înainte de Revoluţia din 1989, acesta a părăsit România, stabilindu-se în Franţa, unde şi-a continuat cariera actoricească. Stanoevici a revenit în România în anul 2011.

Pe de altă parte, odată cu înlăturarea lui Bogdan Stanoevici din conducerea Ministerului Culturii, şi Ortansa Luminiţa Constantin a fost eliberată din funcţia de secretar general adjunct pe care o deţinea temporar la Ministerul Culturii. O decizie în acest sens a fost publicată pe 29 decembrie, fiind semnată de premierul Dacian Cioloş, la propunerea instituţiei conduse de Vlad Alexandrescu.

«Există mai multe nume care se vehiculează pentru posturile de secretar de stat. Sper ca oamenii care vin să nu distrugă ce am realizat împreună cu Ionuţ Vulpescu (fostul ministru al Culturii, n.r.)», a mai spus Bogdan Stanoevici.

«Este foarte curios cum domnul ministru (Vlad Alexandrescu, n.r.) a adus consilieri foarte tineri, care nu au niciun fel de experienţă. De exemplu, Andrei Rus (critic de film şi profesor, n.r.), care a fost implicat într-un scandal, ce s-a soldat cu deschiderea unui dosar penal, consiliază pe probleme ale cinematografiei», a mai declarat Bogdan Stanoevici.

Stanoevici a făcut referire şi la faptul că actorul Anghel Damian, în vârstă de 24 de ani – fiul lui Laurenţiu Damian, care este directorul studioului Editura Video, care aparţine Ministerului Culturii -, a fost numit în funcţia de consilier pe probleme de teatru al ministrului Vlad Alexandrescu. «Parcă nu se punea problema de nepotism», a spus ironic Bogdan Stanoevici.

sursa: antena3