6 diciembre 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

ANGAJAȚILOR MCDONALD’S DIN ȚARA BASCILOR LE ESTE INTERZIS SĂ SERVEASCĂ ROMÂNII

Un angajat al unui restaurant McDonald’s din Țara Bascilor a fotografiat și publicat pe rețelele de socializare, o notificare prin care se interzice personalului să servească cetățenii români sau romi.

Această practică este absolut interzisă și poate aduce sancțiuni instituției. Fotografia a fost publicată în cel mai mare forum din Spania, Foroches în noaptea de duminică, 4 septembrie.

Publicatia originala de pe forumUn utilizator al forumului, care pretinde că lucrează acolo a postat fotografia acestei note din vestiarul angajaților, departe de ochiul publicului. Angajatul nu și-a dezvăluit identitatea, pentru a nu-și compromite locul de muncă.

Publicația acestuia a fost imediat completată cu nu mai puțin de nouă pagini de comentarii.

Motivele acestei notificări, potrivit angajatului, vine ca urmare a valului mare de înșelătorii cu care s-a confurntat restaurantul.

Totuși, infracțiunile comise de o minoritate nu trebuie să ducă la incriminarea unei întregi rase sau țări.

comentariiDreptul de admitere într-o unitate publică este reglementat în Spania, dar are o limită stabilită de lege prin articolul 59.1.e din Decretul Regal 2816/1982 din 27 august, prin reglementările fiecărei comunități autonome și chiar prin Constituția spaniolă în articolul 14.

În cazul Țării Bascilor, legea care reglementează dreptul de admitere este Legea 10/2015 din 23 decembrie privind spectacolele publice și activitățile de recreere.

Articolul 22 din Legea 10/2015 care face referire la dreptul de admitere, prevede clar:

«Condițiile de admitere și exercitarea rezervării dreptului de admitere nu pot, în niciun caz, să ducă la discriminare pe motive de origine, rasă, sex, religie, opinie, dizabilitate, orientare sexuală, identitate de gen sau orice altă condiție personală sau socială sau circumstanță a utilizatorilor».

Fotografia a dispărut la 20 de minute după publicare, cel mai probabil din cauza comentariilor rasiste.