3 octubre 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

Andrei Baciu propunerea retrasa de la Ministerul Sanatatii

Andrei Baciu, propus ca ministru al Sanatatii, a fost descris de premierul desemnat Dacian Ciolos drept «un tanar medic chirurg, cu experienta in strainatate, dar si experienta in managementul spitalicesc».

Andrei Baciu a absolvit in urma cu patru ani Facultatea de Medicina din Bucuresti si a lucrat doi ani in chirurgie cardiovasculara in cel mai mare spital din Rouen, Franta. De un an si jumatate s-a intors in Romania unde a lansat, impreuna cu liberalul Cristian Busoi, o campanie pentru drepturile pacientilor.

Andrei Baciu

După anunţul premierului desemnat privind nominalizarea lui Andrei Baciu pentru postul de ministru al Sănătăţii, pe Facebook au început să circule fotografii în care Andrei Baciu apărea în lenjerie intimă, ca model.

De asemenea, medici şi manageri de spitale s-au declarat contrariaţi la aflarea veştii că Andrei Baciu ar putea fi ministru al Sănătăţii, motivând că acesta nu are nici pregătirea şi nici experienţa necesare pentru a conduce o instituţie publică de dimensiunea şi cu greutatea celei pentru care a fost propus, care se ocupă de întreg sistemul sanitar

Astfel  ca, dupa aproximativ cinci ore, premierul desemnat Dacian Cioloş a decis să nu îl mai includă în Cabinetul său pe Andrei Baciu,  decizia fiind luată în urma controverselor apărute în spaţiul public după nominalizarea acestuia.

«În urma controverselor apărute în spaţiul public, primul ministru desemnat a decis să nu îl mai includă pe Andrei Baciu pe lista propunerilor de miniştri care va fi trimisă la Parlament», au declarat surse oficiale

Dupa retragerea lui Baciu, premierul desemnat l-a nominalizat pe Patriciu Achimas Cadariu.